SUMMER SCHOOL

 ŞCOALA de VARĂ BRITANNIA se desfăşoară în lunile IULIE şi AUGUST exclusiv pentru clasele primare. Şcoala de vară în limba engleză oferă un program amplu care include activităţi diverse, adecvate elevilor claselor primare, focalizându-se pe învăţarea şi exersarea limbii engleze prin studierea unor opere literare clasice pentru copii sau adaptate pentru copii, dar include şi un program special alocat efectuării temelor de vacanţă cu sprijin şi sub îndrumarea cadrelor didactice .

PREGĂTIRE ATESTATE CAMBRIDGE

   Examenele Cambridge English Language Assessment sunt recunoscute de școli, universități, angajatori din sectorul public și privat din toate țările vorbitoare de limba engleză.

   Britannia organizează cursuri de pregătire pentru YLE, KET, PET, First for Schools, CAE.

Certificatele obținute în urma examenelor de limba engleză Young Learners (YLE), nivelurile Movers și Flyers, pot fi folosite pentru echivalarea probei de competență lingvistică la admiterea în clasa a 5-a cu program intensiv.

CURSURI de ENGLEZĂ

Britannia organizează cursuri de engleză, germană, franceză  pentru elevii claselor primare şi de gimnaziu. Cursurile sunt structurate pe module tematice.

Cursurile Britannia sunt interactive, centrându-se pe conversaţie, joc de rol, învăţarea prin descoperire si deprinderea de a gândi intr-o altă limba fără traducere.

Programa cursurilor cuprinde:

- Teme din cultură generală, având o structura interdisciplinară: ştiinţe, arte, istorie, geografie.

- Lecturile copilariei-literatura clasică internaţională pentru copii.

TABERE în ANGLIA

Organizăm tabere pentru copii în Anglia împreună cu partenerii noştri.

Politica de confidenţialitate

DATE DE CONTACT:

BRITANNIA STUDY HOUSE,

CLUJ-NAPOCA, STR. GALAXIEI, NR 1,

WWW.BRITANNIA.RO

britanniastudyhouse@gmail.com

0753849624

0756692154

  • Facebook - Grey Circle

Britannia gestionează datele personale în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor nr. 679/2016 în vigoare în Uniunea Europeană (GDPR). Mai multe informaţii aici.

PreparationCentre_WePrepareFor_Poster_WE

Copyright  ASOCIAŢIA BRITANNIA 2018, CIF 34868917